Voluntariat

Vă mulţumim pentru interesul dvs. în activităţile de voluntariat ale asociației Tainita Bastinei Gura-Teghii. Sperăm că alături de noi veţi trăi o experienţă inedită prin profilul special pe care organizația noastră îl are.
Programul nostru de voluntariat are o structură bine stabilită, care ajută fiecare voluntar să îşi dezvolte abilităţile potrivit personalităţii şi formării lui profesionale.
Ne interesează în principal persoane care sunt dispuse la lucreze atât de la distanță la implementarea proiectelor noastre (management, logistică, IT, asistență juridică etc) precum și cele ce doresc o implicare directă pe teren (în activitați sociale - ajutorare bătrâni, ore de meditații pentru copii defavorizați, culturale - spectacole de teatru, culegere de folclor, săpături arheologice etc, în acțiuni pentru dezvoltare durabilă - igienizare cursuri de apă, plantare suprafațe despădurite, protejarea faunei împotriva braconajului, exploatarea judicioasă a resurselor naturale etc). 
Programele dezvoltate de noi implică persoane de toate vârstele, indiferent de sex, nivel profesional sau educaţie, care doresc să se implice în acţiunile noastre cu impact socio-cultural.
Căutăm persoane dinanice şi responsabile, care doresc să-şi valorifice competențele, cunoștințele și energia pentru un viitor mai bun al comunității noastre.
Contactaţi-ne pentru a afla ce oportunităţi de voluntariat sunt disponibile.