Sărbători Magice la Gura-Teghii
În cadrul acestei activități în data de 28.12.2014 la ora 11 a fost organizat un spectacol de magie și iluzionism pentru copii si tinerii din comuna Gura-Teghii cu invitarea trupei Teatrului MAGIC ROTHINI din Ploiești.
Spectacolul a avut loc la Căminul Cultural Păltiniș și s-a bucurat de o largă participare din partea celor mici.
În deschiderea spectacolului, corul de copii al școlii generale “Pamfil GEORGIAN” din Gura-Teghii, dirijat de profesorul Baroian Filică, a interpretat un program de cântece tradiționale locale de Crăciun și Anul Nou.
Deasemenea ne-au făcut onoarea de a accepta invitația noastră și au evoluat neremunerați câteva talente vocale locale: Georgiana Dogaru, Jupială Adriana și Mădălin Leonte cărora le mulțumim și le rămânem îndatorați împreună cu spectatorii pentru că ne-au încântat cu glasurile lor.